Expeditii

[ Galerie foto ]

Pe varful Papusa - Alba ca zapada, invaluita-n ceturi

text si foto de: Alin TOTOREAN

 

Am pornit spre varful Papusa cu gandul de a cunoaste mai in detaliu acest colt destul de salbatic si neumblat al Carpatilor. Insa vremea nu a fost de partea mea. Nu m-a lasat sa savurez maretia peisajului si nu mi-a permis sa ma intorc cu fotografii deosebite, care sa imortalizeze intregul decor. Cu toate acestea, efortul depus a meritat tot drumul. L-am luat ca pe un antrenament pentru o viitoare expeditie, traseul fiind o adevarata incercare...
 
O dimineata de februarie…
 
Calendaristic, primavara nu mai e departe, dar, in jurul meu, stratul de zapada este inca foarte consistent. Pe un drumeag inghetat, abia mi-am facut iesirea din Zarnesti, avand ca tinta locul din jurul cabanei Plaiul Foii. E la 13 km in amonte pe valea paraului Barsa si este unul dintre punctele nord-vestice de acces spre creasta Pietrei Craiului. Pentru mine, acum, Plaiul Foii va fi locul de start spre o alta directie.
In timp ce ma gandeam ca ma asteapta vreo trei ore bune de mers doar in lungul drumului, sunt ajuns din urma de o masina, care opreste si astfel imi continui deplasarea mult mai simplu decat preconizasem.
In timp ce mai schimb cate o vorba cu familia binevoitoare, admir silueta impunatoare a Pietrei Craiului. Privind pe geamul masinii, prin fasa ochilor mi se deruleaza abrupturile colosului de piatra. Viteza mica imi permite sa-i surprind formele caracteristice si detaliile daltuite in stanca. O fac mult mai confortabil decat daca as fi fost cu rucsacul in spate.
De cele mai multe ori mi se intampla sa parcurg, pe jos, ore intregi, drumuri comunale sau drumeaguri forestiere, pana sa-mi incep efectiv traseele montane. De data aceasta insa, am avut noroc…
 
Piept in piept cu muntele
 
Ajungem la Plaiul Foii. Dupa multumirile si salutarile de rigoare, familia ramane aici pentru a se destinde, iar eu „atac” muntele. Nu inainte de a mai privi o data harta si de a ma echipa corepunzator.
Nu sunt luat deloc cu binisorul – din start sunt obligat sa iau pieptis panta abrupta. Trebuie sa urc un intreg munte, pana mai sus de Curmatura Foii.
Zapada existenta amplifica mult efortul depus. Ninsoarea proaspat cazuta nu este batatorita de pasii altor pasionati de munte. De obicei, ascensiunea se face in grupuri de cateva persoane, iar locul din fata se schimba periodic. Eu insa sunt singur. Nu am ce si cu cine schimba!
Dupa vreo ora in care panta nu s-a domolit defel, ajung la o bifurcatie. Marcajele pe care am tot urcat, se despart. Triunghiul albastru coteste la stanga, spre creasta Pietrei Craiului, iar banda albastra, pe care continui, o ia nitel in dreapta. Mai urc vreun sfert de ora si, in cele din urma, apuc si eu sa mai rasuflu: sunt, in sfarsit, pe creasta muntelui. Se intampla dupa vreo 750 m denivelare, urcati din Plaiul Foii. Pana aici am mers prin padure, la limita Parcului Nasional Piatra Craiului. In schimb, in fasa mi se arata un peisaj dezolant – coastele pe unde imi voi continua drumul sunt defrisate aproape complet. Fiind pe o inaltime, as putea cuprinde cu privirea un peisaj destul de intins, dar ceata ma impiedica. Nori tot mai grosi se aduna in jurul meu, limitandu-mi vizibilitatea tot mai mult.
 
Cititi articolul integral in paginile revistei Terra Magazin, martie 2010.